De îndată ce pășești înăuntru, ești asaltat de un damf acru și insalubru. Ori de câte ori vântul se întețește, ușa toaletei se deschide brusc, permițând unui miros pestilențial să invadeze spațiul spre masa din apropierea peretelui pe care stă șifonată o carpetă cu ”Rapirea din serai”.O duduie mă întreabă dacă doresc un pahar cu apă, moment în care mă hotărăsc să mai stau puțin pentru a observa. Hotărăsc să vizitez mai întâi toaleta, iar acolo, împreună cu tânăra, observ cum aceasta ridică un pahar murdar de pe un suport de porțelan, situat sub o oglindă spartă, îndreptându-se apoi către mine cu el. Diverse sticle parțial consumate de vin și vodcă de proastă calitate sunt așezate între mopurile din baie, iar mirosul înțepător al alcoolului stătut îți pătrunde sub piele, stimulându-ți olfactivitatea. Descopăr că duduia care mi-a oferit apa este soția proprietarului, un afacerist cu un patefon la strada principală, a cărui locație a fost frecventată de politicienii de seamă ai galaxiei.

Mă așez la masă, așteptând să mi se ofere un meniu, însă, în schimb, apare proprietarul, un cârciumar fără 2 dinți, care îmi zâmbește amabil și mă întreabă ce mi-aș dori. Îmi dezvăluie că operează pe stânga la nivel comunal și pe dreapta la nivel județean, sugerând că, dacă renunț la bon, putem bea împreună direct din sticlă. Privesc în ochii lui sticloși și, dorind să păstrez politețea, îi mărturisesc că prefer să ies puțin pentru a respira aer proaspăt și că mă voi întoarce.

Ieșind afară pentru o țigară, constat cu uimire că fumul parea să conțină mai mult oxigen decât m-aș fi așteptat. Sub mese, dau peste un pudel galben care, așezat într-un coteț, își numără oasele, supravegheat de un pădurar verde, iar în jurul lor, o întreagă menajerie de animale bizare. Între timp, Steluță, un client fidel și îndrăzneț al locului, intră și, simțindu-se ca acasă, începe să sune la 112, ștergându-și încălțămintea murdară pe parchetul recent lustruit.

Patronul pune în funcțiune patefonul, care, surprinzător, se transformă într-o mașină de tocat, din care încep să iasă șuvite din melci ”proaspeți” și zemoși. În timp ce tocătura emană o aromă ”ispititoare”, îmi explică că, deși pasta nu pare atractivă la prima vedere, melcii odată procesati devin o delicatesă. Meniul zilei, bazat pe această inovație culinară, i-a adus un succes notabil, ține să precizeze patronul.

Neconvingându-mă și conștient de posibila înșelătorie, mă ridic de la masă și părăsesc locul, lăsând în urmă zgomotul și haosul dezgustător al acelor creaturi.

Nu după mult timp, aud în urma mea zumzetul sirenelor, zarvă și împușcături. Sunt sigur că a doua zi nu voi mai avea pentru ce să citesc ziarele, pentru că îmi pot imagina finalul.